Alimente miracol
de Melania Radu
“Alimentele trebuie să ne fie medicamente,
iar medicamente trebuie să ne fie alimentele.” - Hypocrate
Există
unele alimente deosebit de importante pentru o dietă sănătoasă, chiar
miraculoase datorită efectelor terapeutice, echilibrante, vitalizante,
purificatoare şi de prelungire a vieţii. Acestea îşi datorează
numeroasele calităţi bogăţiei în vitamine naturale (dintre care unele
sunt puternici antioxidanţi: vitamina C, vitamina E şi betacarotenul),
în acizi aminaţi rari, în săruri minerale, în oligoelemente
indispensabile. În plus, ele aduc în fiinţă o cantitate foarte mare de
prana (energia subtilă ce impregnează întregul macrocosmos). Astfel de
alimente sunt: polenul, mierea de albine, grâul, drojdia de bere,
iaurtul, pătrunjelul. Le prezentăm în continuare, alături de câteva
reţete utilizate în alimentaţia lacto-vegetariană, de unele remedii
folosite de medicina tradiţională, precum şi de unele sfaturi pentru o
stare de sănătate perfectă, longevitate şi vitalitate.
Polenul
Polenul
reprezintă un aliment “miracol” prin excelenţă. Asociat cu puţină
miere, el asigură creşterea organismului. Un grup de cercetători ruşi au
identificat nu mai puţin de 27 de elemente în compoziţia sa. Analiza
biochimică arată că în conţinutul său se găsesc proteine, zaharuri,
substanţe minerale, oligoelemente, toate vitaminele şi, în plus,
fermenţi biochimici, hormoni, factori de creştere, pigmenţi. Aliment
echilibrant, dinamizator şi revitalizant, el redă în numai câteva zile
vigoarea şi bucuria persoanelor deprimate, obosite şi surmenate. Uşor
laxativ, el dezintoxică organismul, iar consumul său sistematic permite
să se evite îmbătrânirea prematură. Polenul provoacă, de asemenea, o
creştere rapidă a cantităţii de hemoglobină din sânge. Examenele de
laborator au permis să se constate că în anemii, numărul globulelor
roşii creşte cu aproximativ 500.000/mm3 de sânge, după absorbţia timp de
o lună a unei linguriţe de polen zilnic. La convalescenţi şi bătrâni,
polenul determină o creştere în greutate. Această acţiune este însoţită
de un efect energizant.
Raţia
cotidiană normală de polen este de la o jumătate de linguriţă la o
linguriţă. Se va diminua doza dacă ea produce un efect laxativ prea
accentuat; ea va fi mărită, însă, în caz de oboseală accentuată,
slăbire, creştere dificilă, anemie. Se indică să se consume cu
regularitate, mai ales de către cei care au împlinit deja 60 de ani.
Este posibil ca unii, ţinând o astfel de cură de polen, să resimtă unele
dureri, ca nişte spasme sau crampe în zona abdominală, aspect ce indică
acţiunea puternic energizantă, de tonifiere şi purificare a polenului
ingerat, aspecte cu care organismul nu era obişnuit anterior. Totuşi,
după un anumit timp în care s-a preseverat cu “stoicism” în menţinerea
curei, durerile vor dispărea treptat până la eliminarea completă şi
înlocuirea lor cu stări euforice, de bună dispoziţie şi încredere.
Acesta va fi un semnal edificator al acţiunii pline de eficienţă a
polenului.
Efectele
maxime se obţin atunci cînd polenul este luat dimineaţa, după toaleta
obişnuită, pe stomacul gol. El trebuie ţinut în gură şi mestecat
îndelung, chiar dacă se va topi repede. În acest fel, pe lângă o
excelentă asimilare în organism, el va ajuta la igiena şi sănătatea
cavităţii bucale. După ce a fost luată întreaga cantitate de polen, timp
de 30 minute, nu trebuie să se mănânce şi nici să se bea ceva. Este
recomandat în toate bolile, cu excepţia dibetului şi este un bun
adjuvant în terapia cancerului. Luându-l în mod regulat şi respectând
aceste sugestii, polenul se va dovedi un adevărat panaceu,
îmbunătăţindu-ne starea de sănătate; consumul acestuia are efecte
cumulative în timp.
Mierea de albine
Aliment
esenţial în dieta naturistă, mierea naturală de albine este un produs
de origine animală şi vegetală, uşor de digerat şi asimilat, cu o enormă
valoare nutritivă, calităţi pe care nu le pierde în timp. Este
fabricată de albine din nectarul florilor care, printr-o prelucrare
specială în interiorul organismului albinelor, este îmbogăţită cu
substanţe proprii şi depozitată apoi în celulele fagurilor. Adevărat
concentrat de lumină solară, despre mierea naturală se spune în mod
semnificativ că era folosită frecvent chiar şi de zeii din Olimp.
Mierea
conţine o gamă largă de zaharuri asimilabile aproape instantaneu de
către organismul uman (dextroză, levuloză, zaharoză, etc.), diverse
enzime, aminoacizi, unii factori antibiotici (cum ar fi inhibina),
minerale în formă naturală uşor de asimilat (fier, cupru, mangan,
siliciu, clor, calciu, potasiu, sodiu, fosfor, etc.), precum şi o
varietate de vitamine (C, K, PP, H şi unele vitamine din grupul B)
pentru care mierea este (spre deosebire de vegetale) un excelent mediu
de conservare. Cele mai importante calităţi îi sunt conferite mierii de
complexul biologic al oligoelementelor pe care le conţine şi care
acţionează în cele mai diferite părţi ale organismului. Acestea, alături
de conţinutul în vitamine, fac din miere un aliment indispensabil, un
adevărat medicament, cu largi perspective de utilizare terapeutică.
Avantajele
pe care le are mierea faţă de alte zaharuri nu sunt nici acestea de
neglijat. Mierea nu este absolut deloc iritantă pentru mucoasa
aparatului digestiv, dimpotrivă, este chiar eficientă în unele afecţiuni
ale tubului digestiv. Ea este pe primul loc din punctul de vedere al
asimilării aproape imediate şi fără efort în organism, astfel încât
poate fi folosită în toate cazurile în care organismul are nevoie de un
aport energetic imediat. Dintre toate zaharurile, mierea este cel mai
bine suportată de către rinichi. Este un bun calmant, liniştind în mod
natural şi fără efecte secundare negative organismul. Este un aliment
prin excelenţă igienic, relativ uşor de procurat şi chiar ieftin ţinând
cont de economiile pe care, prin intermediul ei, le facem nemaiavând
nevoie de medicamente.
Dintre
multiplele binefaceri ale mierii de albine menţionăm: mierea hrăneşte
inima asigurând constanţa conţinutului de zaharuri din sânge; este un
aliment ideal pentru copii (e un bun îndulcitor, le furnizează
mineralele de care au nevoie pentru creştere, are o acţiune uşor
laxativă şi antiseptică, poate fi folosită ca înlocuitor al
edulcoranţilor în alăptarea artificială a sugarilor, favorizează
funcţionarea căilor digestive şi erupţia dentară, este un remediu
eficace contra enurezisului – adică urinarea involuntară în pat în
timpul nopţii, are o acţiune calmantă binefăcătoare şi este spontan
foarte plăcută de copii); este un aliment cu efecte hotărâtoare în
timpul sarcinii; un bun tratament pentru combaterea cârceilor - două
linguriţe de miere la fiecare masă timp de o săptămână; poate fi
folosită cu succes în vindecarea plăgilor şi arsurilor; este de un mare
ajutor pentru convalescenţi; are efecte de prelungire a vieţii; are
posibilităţi de utilizare cosmetică; poate fi folosită aât în curele de
îngrăşare, cât şi în cele de slăbire; este o sursă de energie şi
recuperare a forţelor pentru sportivi.
Mierea
poate fi consumată cel mai bine singură sau în combinaţie cu alte
alimente, cu condiţia să nu fie prea calde (peste 37ºC îşi pierde
calităţile). Mierea polifloră este indicată în consumul general, iar cea
monofloră, în funcţie de provenienţa ei, are calităţi terapeutice
diverse, “moştenind” proprietăţile alimentare şi curative ale plantelor
din care este obţinută.
Hidromelul.
O băutură tonică şi revigorantă se poate obţine amestecând 1 litru de
apă cu 100 g miere şi lăsând-o la fermentat 1-2 zile într-un loc cald,
până capătă un gust acrişor. Se consumă de preferinţă la distanţă în
timp de mese, pentru a savura efectul reîmprospătător.
Zahărul invertit.
În cazul în care nu avem mereu miere la dispoziţie sau ne este dificilă
procurarea acesteia, putem recurge, pentru a evita multiplele efecte
nocive pe care le declanşează în corp consumul de zahăr, la aşa-zisul
zahăr invertit. Iată şi reţeta: 1 kg de zahăr, 450ml de apă, o linguriţă
rasă de acid citric (suc de lămâie) sau acid tartric (sare de lămâie);
toate acestea se fierb timp de 10 minute. Se colectează mereu spuma cu o
lingură de lemn. Se obţine astfel un amestec de două monozaharide -
glucoză şi fructoză, cu putere de îndulcire dublă faţă de zahăr. Prin
faptul că zahărul invertit conţine acid citric, previne anumite maladii.
Se ştie de asemenea că acidul citric sporeşte asimilarea calciului în
intestine, contribuie la combaterea şi vindecarea rahitismului, previne
formarea calculilor renali, dizolvă uraţii (sărurile acidului uric) şi
are certe proprietăţi antiinfecţioase.
* Pe de altă parte, iată care sunt doar câteva dintre efectele consumului de zahăr alb:
Este considerat ca fiind unul dintre cele mai dure droguri, numit “moartea albă”. După carne, ocupă primul loc în scurtarea vieţii. Deşi este de natură organică, prin rafinare îşi pierde constituenţii naturali. Pentru a putea fi apoi metabolizat este invertit de către organism, proces pentru care fură din rezervele acestuia respectivii constituenţi naturali pe care i-a pierdut prin rafinare (calciu, magneziu, crom, vitamina B1, enzime). Aceasta duce la hipoglicemie, scăderea imunităţii, carenţă de magneziu (una dintre marile cauze ale instalării cancerului), slăbirea pancreasului (care îşi epuizează rezervele de fabricare a insulinei, ceea ce duce în scurt timp la îmbolnăvirea de diabet), fragilizarea sistemului osos şi a dentiţiei (organismul îşi mobilizează resursele de calciu pentru neutralizarea zahărului), micşorarea aportului de crom în organism (conduce la infarct miocardic), neutralizarea vitaminei B1 (boli ale sistemului nervos, tulburări de memorie, palpitaţii, ameţeli, ulcere ale stomacului şi ale gambei, degerături, boli de circulaţie). Faptul că este eliminat de organism constituie cea mai bună dovadă că, pentru corp, el este o otravă.
Este considerat ca fiind unul dintre cele mai dure droguri, numit “moartea albă”. După carne, ocupă primul loc în scurtarea vieţii. Deşi este de natură organică, prin rafinare îşi pierde constituenţii naturali. Pentru a putea fi apoi metabolizat este invertit de către organism, proces pentru care fură din rezervele acestuia respectivii constituenţi naturali pe care i-a pierdut prin rafinare (calciu, magneziu, crom, vitamina B1, enzime). Aceasta duce la hipoglicemie, scăderea imunităţii, carenţă de magneziu (una dintre marile cauze ale instalării cancerului), slăbirea pancreasului (care îşi epuizează rezervele de fabricare a insulinei, ceea ce duce în scurt timp la îmbolnăvirea de diabet), fragilizarea sistemului osos şi a dentiţiei (organismul îşi mobilizează resursele de calciu pentru neutralizarea zahărului), micşorarea aportului de crom în organism (conduce la infarct miocardic), neutralizarea vitaminei B1 (boli ale sistemului nervos, tulburări de memorie, palpitaţii, ameţeli, ulcere ale stomacului şi ale gambei, degerături, boli de circulaţie). Faptul că este eliminat de organism constituie cea mai bună dovadă că, pentru corp, el este o otravă.
Preparate din grâu
Germenii
de grâu conţin substanţele cele mai preţioase şi cele mai vitaminizante
ale bobului de grâu, care sunt: compuşi cu fosfor uşor asimilabili,
săruri minerale abundente, reprezentate în special de săruri de fier şi
de magneziu. De asemenea, grâul include proteine complete care conţin –
în proporţii echilibrate – toţi acizii aminaţi (aminoacizii)
indispensabili vieţii, oligoelemente (precum zinc, cupru, mangan) şi
foarte multe vitamine, în special vitaminele A, B1, B2, C, E, PP. Dată
fiind compoziţia lor, germenii de grâu constituie una dintre cele mai
bune surse naturale de fier, de mangan şi de magneziu, de proteine rare
şi de vitamine din complexul B şi vitamina E.
Consumul
germenilor de grâu este recomandat în special în surmenaje de orice
fel, în anemii, în stări depresive, în convalescenţă, graviditate şi
lactaţie. Germenii de grâu reprezintă un aliment echilibrant,
favorizează digestia, reglează funcţiile intestinale şi acţionează ca
tonic al sistemului nervos şi al nutriţiei.
Prin
”germeni de grâu” se înţelege stadiul corespunzător primei faze de
încolţire a boabelor de grâu, când la acestea apare un mic mugure. Când
mugurele creşte peste 1 mm, se trece la stadiul de grâu încolţit.
Singura contraindicaţie pentru utilizarea germenilor de grâu este
hipertensiunea arterială.
Adulţii
pot consuma 2-3 linguri de germeni de grâu pe zi, la desert, porţionate
câte o lingură la fiecare masă. Copiii pot consuma între o linguriţă şi
4 linguriţe de germeni de grâu pe zi, doza de creştere fiind de 1
linguriţă pentru 3 ani de vârstă. Sugarilor de la 6 luni la 1 an li se
administrează 1 linguriţă împărţită în 2 sau 3 doze. În funcţie de
starea fiziologică a fiecărei persoane, aceste doze pot fi mărite.
Grâul încolţit:
proprietăţile tonice şi vitalizante ale germenilor de grâu sunt mult
amplificate în cazul grâului încolţit, deoarece germinarea măreşte
foarte mult puterile vitaminizante ale seminţelor. Cei reumatici,
bolnavi de de gută sau artrită, chiar cei foarte afectaţi şi care nu
tolerează pâinea completă, nu vor simţi absolut nici un incovenient
consumând grâu încolţit.
Modul
de preparare este deosebit de simplu: se aşează boabele de grâu într-o
farfurie şi apoi sunt acoperite cu apă pentru a li se asigura
germinarea. Acest rezultat va fi atins după 24 de ore vara şi 36 de ore
iarna. Apoi boabele se vor spăla foarte bine în mai multe ape, iar în
zilele următoare ne vom limita doar la a umezi uşor toate boabele, având
însă grijă să nu se formeze un strat de lichid superficial. Aceasta ne
va permite să evităm un început de putrezire, care survine atunci când
boabele sunt acoperite cu un exces de apă.
Grâul
încolţit se consumă la începutul mesei, în doze de o lingură pentru
adulţi şi o linguriţă pentru tineri şi bătrâni. Înainte de a înghiţi
grîul, trebuie ca boabele să fie mestecate cât mai mult timp posibil,
până ce ele capătă în gură un gust dulce. Pentru bolnavi, copii şi
sugari este recomandat un piure foarte fin, realizat prin sfărâmare,
care se amestecă apoi cu miere. Este recomandabil ca, înainte de a pune
grâul la germinat, să-l spălăm cât mai bine, deoarece adesea este tratat
cu antiseptice şi insecticide.
Pâinea
din grâu integral: se frământă 1 kg de făină de grâu integral, 1
linguriţă de rădăcină de tătăneasă (fără coajă) dată prin răzătoare, apă
călduţă şi sare. Se lasă la crescut 20-30 de minute, apoi se formează
chifle mici care se pun la cuptor în tava tapetată cu făină. Se poate
prepara şi fără tătăneasă, cu adaos de morcov ras şi făină de hrişcă.
Drojdia de bere
Drojdia
de bere reprezintă o combinaţie echilibrată de substanţe minerale pe
cât de rare pe atât de uşor asimilabile. Ea conţine: 50% proteine care
sunt uşor digerabile, toţi acizii aminaţi indispensabili vieţii, gluten
şi peptide în cantitate foarte ridicată (benefici în procesele de
dezintoxicare şi de rezistenţă la infecţii), lecitine, 14 săruri
minerale esenţiale, oligoelemente, 17 vitamine, etc. 100 gr. de drojdie
de bere furnizează de 10 ori mai multa vitamina B1 decât pâinea, de
5-10 ori mai mult acid pantotenic decât cerealele, de 20 de ori mai
mult acid folic decât tărâţele de grâu.
Există
levuri (drojdii) înalte, de panificaţie, cu activitate optimă între
15-20 grade celsius şi levuri joase, cu activitate optimă între 5-6
grade celsius, folosite la fabricarea berii. Numai ultimele se folosesc
în terapeutică sub numele de drojdie de bere.
Drojdia de bere e considerată un aliment miracol, mult mai eficient chiar decât grâul şi germenii de grâu, mai ales că nici o altă hrană nu conţine într-o combinaţie atât de perfectă şi într-o formă atât de uşor asimilabilă o gama largă de substanţe nutritive importante prin care, în această direcţie, drojdia de bere depăşeşte cu mult în valoare cerealele, fiind mult mai eficientă decât laptele.
Drojdia de bere e considerată un aliment miracol, mult mai eficient chiar decât grâul şi germenii de grâu, mai ales că nici o altă hrană nu conţine într-o combinaţie atât de perfectă şi într-o formă atât de uşor asimilabilă o gama largă de substanţe nutritive importante prin care, în această direcţie, drojdia de bere depăşeşte cu mult în valoare cerealele, fiind mult mai eficientă decât laptele.
Este
foarte indicată în anemii, stări de oboseală, uşurând eliminarea de
toxine şi deşeuri metabolice. Prin conţinutul său ridicat de proteine şi
prin natura acizilor aminaţi pe care-i conţine, joacă un rol protector
pentru ficat. Este indicată în avitaminoze B sau complexe, afecţiuni
neurologice sau neuromusculare, alcoolism, hepatite, ciroze, afecţiuni
renale, afecţiuni intestinale. Are acţiune inhibitoare asupra unor
germeni patogeni ca: stafilococ, streptococ, colibacil. Remediază rapid
dezechilibrul florei intestinale, mai ales cel rezultat în urma
administrării de legume, fructe sau miere în doze de o jumătate de
linguriţă pentru copii şi o linguriţă pentru adulţi şi bătrâni;
Extern: sub formă de spălături (o linguriţă de drojdie dizolvată într-un litru de apă) în gastroenterite acute infantile, enterite muco-membranoase, afecţiuni ale mucoasei vaginale.
Extern: sub formă de spălături (o linguriţă de drojdie dizolvată într-un litru de apă) în gastroenterite acute infantile, enterite muco-membranoase, afecţiuni ale mucoasei vaginale.
Pătrunjelul
Această
plantă este extraordinar de bogată în elemente preţioase şi efecte
terapeutice. Pătrunjelul conţine, pentru numai o sută de grame, circa
200 mg de vitamina C, pe când lămâia – considerată foarte bogată în
vitamina C – conţine numai 100 mg. În plus, el mai conţine 60 mg de
provitamina A (betacaroten), pe când morcovul conţine de la 2 la 14 mg.
Prin aceasta el se constituie într-un foarte puternic antioxidant,
vitamina C şi betacarotenul fiind doi din cei trei antioxidanţi naturali
pe care organismul are nevoie să-i primească prin alimentaţie.
Pătrunjelul mai conţine, de asemenea, 240 mg de calciu şi 20 mg de fier
la 100 mg.
El
este un excelent antiseptic al sângelui, ca şi al intestinului, după
unii terapeuţi fiind un preventiv al cancerului. Pătrunjelul are un rol
echilibrant prin conţinutul său de calciu şi, în consecinţă, este foarte
indicat în cazurile de rahitism şi tuberculoză. Datorită conţinutului
de fier, are efect antianemic şi este un excelent remediu în afecţiunile
oculare, datorate unor deficienţe de caroten. Pătrunjelul are, de
asemenea, efecte de întârziere a îmbătrânirii. Se indică să se presare
(după ce în prealabil a fost bine spălat) peste diferite feluri de
mâncare; la nevoie poate fi consumat şi sub formă de suc.
Iaurtul
Iaurtul
este un aliment uşor asimilabil, fiind considerat un adjuvant digestiv
foarte bun. În plus, datorită acidului lactic şi bacteriilor pe care le
conţine, el menţine existenţa unei flore intestinale binefăcătoare.
Binefacerea cea mai importantă a iaurtului constă în faptul că el aduce
organismului vitamina B şi săruri de calciu în proporţie ridicată.
Proprietăţile sale remarcabile sunt, fără îndoială, una din cauzele
esenţiale ale vigorii şi longevităţii popoarelor de păstori din Bulgaria
şi Caucaz, care consumă din timpuri imemoriale iaurt şi lapte bătut.
Însă este bine să nu depăşim măsura, deoarece un exces de acid lactic
are, în timp, efect demineralizant. Un pahar de iaurt pe zi constituie o
doză convenabilă şi, în cazul unei cure, aceasta nu se va prelungi mai
mult de 10-15 zile pe lună.
Untul clarificat
Este
un bun remediu pentru sistemul nervos şi pentru buna funcţionare a
organismului. Este una din substanţele onctuoase foarte preferate de
organismul uman. Lubrefiază şi întăreşte întregul organism. Modul în
care se prepară untul clarificat este simplu:
Se
pune untul alimentar la topit într-un vas emailat. Se lasă să fiarbă şi
se colectează mereu, cu o lingură de lemn, spuma formată. Se ţine pe
foc mic, pentru a nu se arde, până devine transparent ca uleiul. Imediat
după limpezirea sa în totalitate, se ia repede de pe foc, pentru a
evita arderea sa. Se lasă să se răcească puţin, se strecoară prin tifon
dublu şi apoi se lasă să se solidifice. Din 4 pachete de unt alimentar
se obţine aproximativ un borcan de 400 g unt clarificat. Acest unt este
mult mai hrănitor, este pur (sattvic) şi se poate păstra oricât de mult
timp fără să se altereze.
Acest
tip de unt mai poate fi folosit şi pentru îngrijirea pielii şi
tratamente cosmetice, în combinaţie cu diferite plante (muşeţel,
lavandă, sânzâiene, etc.), în funcţie de preferinţele şi nevoile
proprii. Pentru aceasta se procedează în felul următor: imediat după ce
untul a fost luat de pe foc şi este încă lichid, se adaugă plantele
dorite; se lasă aşa 24 de ore, apoi se pune din nou la topit până devine
lichid, se strecoară şi se lasă să se solidifice.
Preparate din soia
Laptele
de soia: se pun 500 g de soia într-un vas şi se adaugă apă cât să o
acopere. Se lasă la înmuiat 12 ore. Apoi se spală bine, se adaugă apă
proaspătă şi se pune la fiert, dar nu în vase de aluminiu. În timpul
fierberii se schimbă apa de două ori. După ce a fiert cel puţin 2 ore la
foc mic, se strecoară şi se dă prin maşina de tocat. Se pune într-un
sac de tifon, iar sacul se pune într-un vas mare în care se adaugă 2 l
de apă călduţă. Se frământă bine sacul cu soia de mai multe ori.
Lichidul obţinut se pune într-un alt vas. Se mai adaugă 2 l de apă
călduţă şi se repetă procedeul. Apoi se amestecă lichidul rezultat cu
cel obţinut prima dată. Se fierbe 20 de minute amestecând continuu cu o
lingură de lemn. Se ia de pe foc şi se îndulceşte cu miere după gust. Se
serveşte la fel ca laptele obişnuit.
Untul
de soia: se amestecă 250 ml de apă cu 2 linguri făină de soia într-un
vas şi se fierbe până se obţine o pastă. Se ia de pe foc şi se pune la
răcit, apoi se adaugă ulei foarte încet, amestecând continuu, ca pentru
pregătirea unei maioneze.
În final, va prezentăm două remedii eficiente pentru prelungirea vieţii, bazate pe un alt aliment miracol: usturoiul
Remediu siberian:
100 g usturoi şi 150 g ceapă se dau printr-o răzătoare fină, se adaugă 2
linguri oţet de mere şi se lasă la loc cald 24 ore. Se încălzesc puţin
350 g miere, se amestecă cu usturoiul, ceapa şi oţetul, după care se
lasă la “copt”, la loc cald, timp de 7 zile. Se strecoară apoi printr-o
sită deasă. Amestecul se ia în doze de 4 linguriţe luate una după alta, o
dată pe zi. Tratamentul se continuă până la vindecare fără a se
întrerupe nici o zi, deoarece are efect cumulativ. Este indicat în
cazuri de: senilitate, debilitate, angină pectorală, deficienţe cronice
ale aparatului respirator, lipsă de energie.
“Elixirul tinereţii”:
350 g de usturoi bine pisat se amestecă cu sucul de la 24 de lămâi
mari. Se lasă 24 de ore într-un borcan acoperit cu tifon. Se agită bine
înainte de întrebuinţare. Doza: o linguriţă seara, cu o jumătate de
pahar de apă călduţă. Este indicat pentru: oboseală cronică, lipsă de
energie, obezitate, hipotensiune.